coffeegirl

Ma, eu nu-mi cunosc vecinii ("ma"-ul cu care am inceput e foarte golanesc, dar nu renunt la el, e ca o visina din aia confiata, scarboasa dar aspectuoasa pentru un tort cumparat de la chiosc). Nici in orasul din care provin nu mi-i cunosteam (tata fiind in relatii foarte proaste cu 87 la suta dintre ei, ma uitam in alta parte cand treceau respectivii; salutam desigur populatia din segmentul de varsta 50-67, dar pustanii de varsta cu mine ma ignorau si ei gratios, tata fiind the Big No in calea libertatii lor.

Ma *idem paragraf unu, cireasa infiata*, eu nu imi cunosc nici in Bucuresti vecinii. Ma, nu mi-i cunosc dar tare rau imi pare. Cunosc adica pe administrator, are registre de diferite culori pt fiecare luna si se adreseaza tuturor cu "tinere"; pe femeia stresata care iese de fiecare cand inchid usa la lift "Nu mai trantiti usa!!!!" ~asta imi aminteste un pic de tata, numai ca noi nu aveam lift~; pe doamna de langa usa mea, care mi-a oferit un pui de floare, dar toate erau urate si am tot ocolit subiectul.

Daaaaaar, cum imi aruncam eu ochiul aseara pe tabelul de intretinere, coboara un tanar chipes si vrednic. Coboara pe scari, concluzia fiind ca sta la un I, II sau III, avand in mana ceva gen borcan gol de cafea sigilat cu aparatul ala de la Zepter(?!?!), o privire patrunzatoare si totusi ocolitoare ca sa nu para obsedat. Variantele posibile:

1. Am un vecin demn de a merge cu mine in lift

2. Am un vecin cu care mi-ar placea sa raman blocata in lift

3. Nu am un vecin cu care 1. sau 2., omul isi vizita gagica de Dragobete

4. Nu am un vecin cu care 1 sau 2 sau 3, el isi vizita mama sau matusa, ce frumooos, un om familist si cu respect pt  valorile  mostenite din batrani

5. Omul facea sondaje de opinie in blocuri, era de la Electrica (lua-mi-s-ar curentuuul) sau vreun recuperator.

 

Oricare din acestea ar fi, viitorul se arata astfel

1. Stau ca stanca si astept sansa de a-l mai zari

2. Merg din usa in usa cersind fonduri pt "Salvati ceva-urile", dar poate e plecat la ora respectiva

3. Il intreb pe administrator carui tanar i se mai adreseaza el cu "tinere"

4. Nu stau nici macar ca stanca, si nu ma mai entuziasmez cand vad barbati bibeloici, pentru ca in general sunt luati de cel putin o muiere.

 

Ma, eu nu-mi cunosc vecinii ("ma"-ul cu care am inceput e foarte golanesc, dar nu renunt la el, e ca o visina din aia confiata, scarboasa dar aspectuoasa pentru un tort cumparat de la chiosc). Nici in orasul din care provin nu mi-i cunosteam (tata fiind in relatii foarte proaste cu 87 la suta dintre ei, ma uitam in alta parte cand treceau respectivii; salutam desigur populatia din segmentul de varsta 50-67, dar pustanii de varsta cu mine ma ignorau si ei gratios, tata fiind the Big No in calea libertatii lor.

Ma *idem paragraf unu, cireasa infiata*, eu nu imi cunosc nici in Bucuresti vecinii. Ma, nu mi-i cunosc dar tare rau imi pare. Cunosc adica pe administrator, are registre de diferite culori pt fiecare luna si se adreseaza tuturor cu "tinere"; pe femeia stresata care iese de fiecare cand inchid usa la lift "Nu mai trantiti usa!!!!" ~asta imi aminteste un pic de tata, numai ca noi nu aveam lift~; pe doamna de langa usa mea, care mi-a oferit un pui de floare, dar toate erau urate si am tot ocolit subiectul.

Daaaaaar, cum imi aruncam eu ochiul aseara pe tabelul de intretinere, coboara un tanar chipes si vrednic. Coboara pe scari, concluzia fiind ca sta la un I, II sau III, avand in mana ceva gen borcan gol de cafea sigilat cu aparatul ala de la Zepter(?!?!), o privire patrunzatoare si totusi ocolitoare ca sa nu para obsedat. Variantele posibile:

1. Am un vecin demn de a merge cu mine in lift

2. Am un vecin cu care mi-ar placea sa raman blocata in lift

3. Nu am un vecin cu care 1. sau 2., omul isi vizita gagica de Dragobete

4. Nu am un vecin cu care 1 sau 2 sau 3, el isi vizita mama sau matusa, ce frumooos, un om familist si cu respect pt  valorile  mostenite din batrani

5. Omul facea sondaje de opinie in blocuri, era de la Electrica (lua-mi-s-ar curentuuul) sau vreun recuperator.

 

Oricare din acestea ar fi, viitorul se arata astfel

1. Stau ca stanca si astept sansa de a-l mai zari

2. Merg din usa in usa cersind fonduri pt "Salvati ceva-urile", dar poate e plecat la ora respectiva

3. Il intreb pe administrator carui tanar i se mai adreseaza el cu "tinere"

4. Nu stau nici macar ca stanca, si nu ma mai entuziasmez cand vad barbati bibeloici, pentru ca in general sunt luati de cel putin o muiere.

 

Mereu ascult o melodie pe care o ador pana ajunge sa imi trebuiasca background cu lamai ca sa o mai pot auzi iar; mereu critic femeile cu unghii ciobite si ajung sa le am asa 3 zile din 7; mereu incep sa spun un lucru si ajung la total altceva (ma gandesc uneori ca spun atatea chestii fara folos, uneori ar trebui sa fim taxati pt cat vorbim).

 

Erau zilele trecute in autobuz 3 baieti (unul frumos ca pt un film, cu zulufi si zambet de Blend a med) care vorbeau prin semne. Si mai era si o batrana care se uita la ei incontinuu. Dar incontinuu, cum te uiti la o oglinda cand descoperi primul rid, cum te uiti la un necunoscut daca iti spune ca el e tatal tau biologic, etc. Si m-am gandit cat de greu trebuie sa fie sa suporti privirile de genul asta,  si cate porcarii spun eu fara sa ma gandesc ca altii ar fi fericiti sa poata rosti macar 10 cuvinte pe zi; ar trebui sa imi instalez "ziua in care vb cu 50% mai putin". Alaturi de ziua in care rumeg inainte sa spun ceva, pentru a evita sa mai spun "ce ozone ma, astia din rep moldova abia se exprima in romana, de ce mai pipaie engleza?!" cand colega mea din Chisinau respira la cativa centimetri de mine. 

 

Cand am sa fiu la casa mea am sa imi pictez frigiderul cu acrilice . Am sa am grija sa evit un sot pictor sau eschimos, asta din urma nu ar avea nevoie de frigider.

Iar ajung sa scrijelesc pe blog doar cand ma da frustrarea afara din plapuma. Valentine’s Day auzi. Editorialele din revistele de luna asta gem de povesti de iubire, idei de cadouri pentru iubitul tau, idei de surprize pt jumatatea mea, fii sexy de 14 februarie, uda-ti asparagusul de 14 februarie, asta de ce nu zice nimeni? Sterge aragazul de 14 februarie. Matura cojile de seminte. Inghite saliva, spala-te. Frustrare v-am zis. Filmele si cartile sunt de vina ca imi caut suflete pereche la metrou si treceri de pieton, si ma simt ca o zebra cu buline pt ca n-am avut un grande amore pana la varsta asta. E vina societatii, clar, a sabloanelor si comparatiilor pe care le facem, a revistelor cu G!rl in titlu care vorbesc de dragoste de parca ar fi o super metoda de epilat pe care o primesti gratis odata cu revista; asta in afara paginilor unde gagicile de 13 ani intreaba daca pot ramane insarcinate daca si-au bagat creionul acolo unde nu scria in instructiuni.

M-am pupat prima oara la 14 sau 15 ani, nu mai stau sa socotesc, oricum eram ofilita comparativ cu restul fetelor; am plecat de la intalnire topaind (i-am platit eu sucul, dar pe atunci nu stiam sa descifrez astfel de semne), cand l-am intalnit la scoala nu m-a mai bagat in seama; durere si suparare, dar macar imi atinsese cineva buza. Relatii prin gradina bunicii, lipeli organizate de aceeasi prietena, care imi aducea doar exemplare cu initiala "C", extaz cand ma baga in seama vreun puchinos din liceu pe care pusesem ochiul, iar mai tarziu am devenit atat de fluture din atat de omida ca am inaltat asa tare standardele incat l-am ales pe cel mai low dintre pamanteni (si nu ma refer la inaltime) pentru a trece la capitolul care urma.

N-as avea material pt un roman de amor din experientele acumulate pana in prezent, si n-as castiga crema contur pt ochi la concursul "Cea mai tare zi de V Day", insa imi merge bine pe alte planuri. Si vine primavara.

<asta am scris-o aseara, lucrurile pe care nu le spui se pierd; deci paste: 

 

 Iata cand m-am gandit si eu sa revin precum ciorile la primavara (am eu ceva cu ciorile, va povestesc daca insistati), serviviul weblog e in intretinere. Eu cand aud acum de intretinere, simt un nerv. Pana acum cuvantul imi exprima doar ideea de femei intretinute; acum imi exprima asta plus 173 roni.

Iar ma indepartez de ideea de la care pornesc, cred ca de asta blogul meu e dezactivat si ar mai trebui si el intretinut.

Mi se intampla cand stau in metrou… sa-mi doresc sa fiu altcineva; ma uit la cate o persoana si ma gandesc ca mi-ar placea sa fiu in viata ei, in locul ei; sa spal la alta chiuveta, tastatura mea sa croncaneasca altfel, sa am alt mod de a face ceaiul, sa fi sarutat alt buze si sa am alt accent; dar desigur, nu tine mult. E doar obiceiul meu de a gasi defecte la ce am deja si a nu fi multumita. Si mi-am tot propus sa nu mai fac asa, la fel cum imi propun sa ma culc mai devreme si sa nu mai intarzii mereu 12 minute.
Imi trec multe lucruri prin cap, mi-ar prinde bine un serviciu instant in creier care sa selecteze eventualele lucruri memorabile.. dar toate categoriile de ganduri se fac pierdute in momentul in care mi se face foame. Deci zilnic pierd destule idei, si ma tem ca pastrarea lor nu m-ar ajuta totusi in niciun fel.

Tin neaparat sa ajung la capitolul TheLoveAbove, unde sunt absolut decofeinizata -daca ar fi sa gandesc "la frappe", viata mea sentimentala n-a avut niciodata mai mult de 85 de grade; adica n-a fost niciodata la boiling point ca sa topeasca grauntele alea idioate si sa le dizolve. Sper ca intelegeti unde bat. Ultimele 3 saptamani am fost totally inka- o imitatie de cafea; traducere- am iesit cu un tip implicat intr-o relatie de 1 an si ceva; incepuse sa-mi placa si am decis sa nu mai adaug zahar in ibric. Probabil dupa ce si-ar fi rezolvat criza s-ar fi lipsit de mine, si eu sunt asa o fraiera care se implica in orice vrajeala si flirt. Asa ca momentan portia de iubire (sunt asa afectata de loneliness, of zatz idiot) vine doar de la colegii de apartament; o fac pe dj-ita pt momentele lor de iubire in seara asta; dovezile auditive ale dragostei lor se aud in tot blocul.

In seara asta ma culc mai devreme, cica intre orele 22-02 se doarme dublu. Ma intristez ca trece timpul si nu fac nimic remarcabil, memorabil, interesant. Am niste rezolutii imense pt 2008.

Am sa ma mai spovedesc pe blog, uitasem ca ma simt mai bine dupa ce o fac.

 

 

Nu, in alte sectoare ale vietii nu sunt la fel de neglijenta cum sunt cu blogul. Daca blogul meu ar fi o floare, s-ar fi galbejit de mult. Daca ar fi un pinguin, ar fi alunecat pe gheata prea subtire. In fine, admir din suflet oamenii care isi uda zilnic blogul,

Daca am sa scriu vreodata un roman sau macar o nuvela, am sa pun 2 iubiti care se despart sa doarma in acelasi pat, ca sa se chinuie cum ma chinui eu acum. Si am s-o fac pe ea o nenorocita, asa cum e el acum un nenorocit, si am sa-i gasesc ei un "amic" cu care sa rada in telefon ca o pizda proasta in timp ce el isi face dus. Asa cum face el acum, da. Nu e corect, nu e corect sa ma darame in halul asta; erau momente in care ascultam langa el melodia pe care o turuie acum winampul si ma gandeam ca nu prevad nici un sfarsit la legatura noastra.. ma gandeam ca momentele acelea de tacere care se pun intre oameni nu vor avea nici o sansa la noi. Ca de ziua lui voi face o petrecere surpriza pe bloc si voi scrie te iubesc aprinzand luminile de la geamurile din blocul de vizavi. Iar cand, in momentele mele de cruzime minora, ma gandeam totusi la un final, il vedeam pe el in postura suferindului, regretandu-ma si pupand poza mea din telefon. Eram atat de sigura de atasarea lui, uneori ma simteam ticaloasa ca iubesc mai putin…

Acum am ca o pietricica in partea stanga (cand eram mica as fi putut jura ca inima e in dreapta, acum sunt sigura ca e in stanga), care uneori se urca pana in gat si de acolo curge prin ochi; iar el are o pietricica pe care i-a dat-o Maria (amica!) dupa ce s-a intors din nu stiu ce munti.

Mi-am abandonat blogul pentru ceva vreme, mi-am facut un obicei din a scrie doar cand cei din jur nu mai au rabdare sa ma asculte. Sau cand sunt trista, iar acum se imbina atat de bine cele doua incat Cafeaua devine iar cerneala.

Rezumatul tristetilor mele (indulcite doar de doza personala de ironie, pe care n-a reusit s-o curete nici un scrub, si de nebunelile jumatatii mele feminine si ale jumatatii ei masculine- va explic indata).

Facultate. Explozie de fericire, sunt mai tare decat 657 de contracandidati, sejur mic la mare, la revedere munte, ma mut in capul capitalei cu iubitul, best friendina si iubitul ei. Vai ce superb, parca am fi intr-un film american, pacat ca am uitat niste detalii din partea intai a peliculei, cand locuiam separat…

Treptat, printul meu s-a transformat in broscoi, replicile din script erau mereu certuri, intrebarile din sfera "ce este de mancare?" ma faceau s-o pomenesc pe maica-sa in cea mai utilizata expresie romaneasca din ce in ce mai des; marlania lui parca facea reclama la praf de copt, sarcasmul meu, recunosc, ar fi fost de multe ori amendat de CNA, iar atitudinea lui imi amintea de o fraza descoperita intr-un oracol din clasa a sasea: "Opusul iubirii nu e ura, ci indiferenta". Momentan ne intersectam doar noaptea in pat (si e cel mai trist lucru, "bed for love" a devenit "bad for love", ne folosim buzele doar ca sa ne aruncam cuvinte urate, prin camera se zbenguie doar energii negative, imi inghit cuvintele cu care l-as ruga sa ma mangaie ca sa adorm mai repede..)

Ma chinui sa identific parti bune in toata povestea asta (imi amintesc mereu de o reclama la mancare de caini- 3 catelusi dormind, iar langa ei scris: "SSsssst… Crestem…."). Langa mine scrie "Taceti dracului!!! Se maturizeaza!!!".

………………………………………………………………………………………….. ~

Pana sa apara reclamele si la ei, n-am putut niciodata sa pricep din ce se intretinea Hallmark-ul. Cum au izbutit ei sa faca productii proprii, si nu e problema mea, dar din ce bani?! Mi-am amintit de problema asta a mea dupa ce m-am uitat azi la Alice in Tara M. Mereu m-am ferit de filmul asta, ma uitam la cateva secvente si schimbam, protagonista imi parea mai potrivita in filme gen "The Haunted Something", nici cartea nu ma impresionase prea mult (poate e de  vina si faptul ca aveam o editie veche, plus ca era patata cu ness pe alocuri).

Ideea de baza e ca azi m-am uitat la acest răs-răs-difuzat film cu alti ochi, si chiar ranjetul meu in fata pisicii de Chesire era altul. Am gasit niste idei foarte adulte in spatele unei carti pe care o vedeam prea puerila; ca sa nu mai vorbesc de pasiunea mea pentru iepure si palarier, care a erupt din nou.

Asta imi reaminteste de prostul meu obicei de a judeca lucrurile gresit, la repezeala sau fara a gandi foarte mult.

P.S- m-am gandit mult totusi de unde au avut bani pt film!

E jenant, e ridicol, e frustrant. M-am temut mereu sa vorbesc cu ai mei; sau nu mi-a placut; cert e ca dintr-una a rezultat cealalta, nu stiu exact care a fost mai intai. Imi amintesc ca fusesem chemata la un soi de petrecere de Craciun prin clasa a doua, si am refuzat invitatia inca dinainte de a-i intreba "daca ma lasa". Ce e mai grav e ca daca i-as fi intrebat, m-ar fi lasat, dar cine stie ce-oi fi gandit. Anii au trecut, reticenta de a le vorbi a crescut, astfel incat ajungeam sa prefer sa nu trebuiasca sa plec pe undeva decat sa stau sa imi pregatesc speech-ul de "may I please go?".

Clar, e vina mea, in totalitate vina mea, ca si cu saritul pe geam pe care nu l-am sarit. Dar mi-a pasat mereu, am vrut sa pastrez o relatie armonioasa cu ei (si nici macar n-am reusit, azi le-am zis ca vreau sa ma duc la Sinaia si taica-meu m-a acuzat ca ii provoc moartea cu astfel de cerinte…). Si iata-ma acum, majora, pregatindu-mi speechul inainte sa le prezint situatia… 

 Si nu, n-am cum sa plec pur si simplu, pentru ca imi pasa. Imi pasa de mama, care ar suporta apoi singura toata greutatea cuvintelor lui.

 

Ma bucur enorm ca orasul nostru nu e oras universitar. Si ca au ramas 25 de zile netaiate.